Prima sărbătoare a Sf. Ier. Martir Neofit Cretanul la Mănăstirea Radu Vodă: Păstorul cel bun al Țării Românești

Obștea Mănăstirii Radu Vodă din București, credincioși și seminariștii din Capitală au participat vineri la prima sărbătoare a Sfântului Ierarh Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Țării Românești, canonizat recent de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Părintele Arhimandrit Nectarie Șofelea, starețul mănăstirii, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu părinții din obște.

„Evanghelia ne arată că Mântuitorul Hristos este Păstorul cel Bun. Iar Păstorul cel Bun își pune viața Sa pentru oile Sale. Starea de jertfelnicie pentru mântuirea celor încredințați Lui este cea dintâi virtute a Păstorului cel Bun”, a spus părintele stareț în cuvântul de învățătură.

„Așadar, păstorul cel bun își împlinește chemarea sa în uitare de sine, prin grijă totală față de alții, chiar cu prețul vieții sale.”

„Tot astfel a făcut și Sfântul Neofit care potrivit cronicarilor, a poruncit să tragă clopotele de la Mitropolie și strângându-se tot poporul, a luat crucea în mână și a strigat: «Urmaţi-mă!» toți l-au urmat pe Sfântul Mitropolit, care a mers spre trimisul sultanului, căruia i-au mărturisit toate abuzurile domnitorului făcute asupra celor mulți, asupra poporului”, a continuat arhimandritul.

„Mâniat de purtarea Sfântului Neofit, Matei Ghica a poruncit în ascuns ca acesta să fie otrăvit, încât, la scurt timp, la 16 iunie 1753, Sfântul Neofit a trecut la Domnul dându-și viața pentru păstoriții săi. A fost înmormântat cu multă cinste lângă proscomidiarul Catedralei Mitropolitană din București.”