Preoții de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor au slujit la capela Spitalului Voila din Câmpina

Preoții de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor au slujit joi la capela Spitalului de Psihiatrie Voila din Câmpina.

„Nu putem ajunge la Dumnezeu fără să trecem prin iubirea față de aproapele”, a spus, în cuvântul de învățătură, Părintele Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor.

„Nimeni nu poate spune că-l iubește pe Dumnezeu, dar pe fratele său îl urăște. Nu poate să se unească cu Dumnezeu dacă nu cunoaște suferința și neputința celui care se află lângă noi, fie rudă, apropiat, cunoscut, fie o persoană pe care nu o cunoaștem.”

„În Sf. Scriptură se vorbește despre aproapele nostru”, a continuat coordonatorul preoților de caritate din Capitală și din județele Ilfov și Prahova.

„Să știți că aproapele nostru nu este doar ruda noastră, părintele nostru, ci oricine se află în neputință și nevoie. Trebuie să-l considerăm ca aproapele nostru pe omul prin care Dumnezeu lucrează în viața noastră, pentru ca noi să devenim mai buni, să-L cunoaștem pe Hristos prin această neputință a celui de lângă noi.”

Sfânta Liturghie a fost urmată de un Cerc pastoral al preoților de caritate din eparhie. În cadrul acestuia, Părintele Florin Petre de la Biserica Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din Capitală a prezentat referatul „Akedie și depresie – tablou sinoptic”.

Dr. Irina Minescu, mnaagerul Spitalului de Psihiatrie Voila a avut o prezentare referitoare la depresie și la rolul preotului în spitalul de psihiatrie.

La final, preoții de caritate au avut o întâlnire cu conducerea Spitalului de Psihiatrie Voila.

Anul 2024 a fost desemnat Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română.