Arhiepiscopia Bucurestilor

Switch to desktop Register Login

Catedrala Patriarhală | Să nu judecăm pe aproapele, ci să ne rugăm pentru îndreptarea lui, îndeamnă PS Varlaam

Reflectând asupra textului evanghelic duminical, PS Varlaam Ploieşteanul a îndemnat la rugăciune pentru aproapele nostru. În loc să judecăm pe cel de lângă noi, ierarhul a explicat că este mai potrivit să ne rugăm pentru ca Tatăl Ceresc să ne dăruiască pocăinţa care ne face din nou fii ai Împărăţiei Cerurilor.

 

„Trebuie să învăţăm din Evanghelia de astăzi că şi noi cei care mergem la Biserică, care ne străduim să ţinem postul, să împlinim diferite osteneli în viaţa noastră duhovnicească de zi cu zi să nu judecăm, ci să ne rugăm pentru cei care au alunecat de la dreapta vieţuire ca Dumenzeu să le dăruiască, asemenea tânărului din evanghelia de astăzi, pocăinţa care ne face din nou fii ai lui Dumnezeu” a îndemnat Preasfinţia Sa.

 

Deşi fiul cel mare este un „model de fidelitate şi de credincioşie faţă de tatăl său”, Preasfinţitul Părinte Varlaam a explicat că acesta a greşit prin atitudinea pe care a afişat-o atunci când a aflat de întoarecerea fratelui său şi l-a asemănat cu fariseii Vechiului Testament, informează basilica.ro.

 

„Putem face o asemănare între fratele ascultător şi împlinitor al voilor tatălui său şi fariseii care se străduiau să împlinească poruncile Vechiului Testament”, dar judecau şi condamnau pe cei care nu reuşeau să „împlinească în viaţa lor poruncile lui Dumnezeu, dar care erau în stare de o „pocăinţă zguduitoare asemenea fiului risipitor din evanghelia de astăzi”, a afirmat ierarhul.

 

Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a insistat asupra faptului că niciunul dintre noi nu este îndreptăţit să judece pe aproapele său şi a adus ca argument cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos care spune că „Fiul Omului a venit în lume nu ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea, arătându-ne că nouă oamenilor nu ne este îngduit să judecăm pe aproapele oricât de păcătos ar fi”.

 

Preasfinţia Sa a reamintit celor prezenţi duminică, 4 februarie 2018, în Catedrala Patriarhală despre importanţa spovedaniei în viaţa noastră deoarece aceasta reprezintă „taina împăcării noastre, a omului risipitor, cu Tatăl ceresc”.

 

„Prin Taina Spovedaniei ne întoarcem la Tatăl cel Ceresc pe care L-am părăsit. Lui îi mărturisim păcatele şi de la El, prin preotul duhovnic, la scaunul de spovedaniei, primim iertare”, a subliniat PS Varlaam.

 

Făcând referire la pilda fiului risipitor, ierarhul a afirmat că „mâinile cu care tatăl îşi îmbrăţişează fiul, atunci când cade peste grumazul său, sunt Tainele Bisericii cu ajutorul cărora cei care au rătăcit de la dragostea părintească sunt vindecaţi şi reintegraţi în această familie a Tatălui Ceresc.

Arhiepiscopia Bucurestilor

Top Desktop version