Arhiepiscopia Bucurestilor

Switch to desktop Register Login

Piatră de temelie pentru capela cimitirului Străuleşti | Iubirea pentru cei adormiţi este mai tare decât moartea

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a sfințit joi locul destinat capelei și cimitirului eparhial Sfântul Nicolae Străulești. În acest context, făcând referire la importanța pomenirii celor trecuți la Domnul, PS Timotei Prahoveanul a afirmat că rugăciunea pentru cei plecați în veșnicie ne învață că iubirea noastră este mai tare decât moartea.

 

 

„Iubirea nu o poate ucide nici măcar piatra de mormânt”, a subliniat părintele episcop, potrivit basilica.ro.

 

Ierarhul a evidenţiat că în cadrul cimitirului va fi ridicată o capelă mortuară care va avea ca ocrotitor pe Sfântul Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. „Aici”, a spus Preasfinţia Sa potrivit Radio Trinitas, „se vor putea face rugăciuni pentru cei adormiți în ziua trecerii lor din această lume înainte de a fi încredințați pământului din care au fost zidiți, dar și la soroacele care au fost stabilite de Biserică”.

 

La eveniment a fost prezent ctitorul viitoarei capele, Nicolae Anghel, care, împreună cu familia sa, a sprijinit demararea acestui proiect.

 

Delegat al Patriarhului României, Preasfinţia Sa a transmis „un cuvânt de mulțumire și recunoștință” pentru gestul familiei Anghel care dorește „să înalțe biserica aceasta ca mulțumire pentru Sfântul Ierarh Nicolae”.

 

„Ne-am implicat cu toate resursele noastre ca să răspundă tuturor exigențelor societății actuale și care să respecte totodată morala și tradițiile Bisericii Ortodoxe Române”, a spus domnul Anghel referitor la proiectul cimitirului eparhial.

 

De asemenea, domnia sa a explicat că acum ne aflăm „într-o etapă intermediară a proiectului care prevede ca în scurt timp să inițiem și construcția capelei cimitirului”.

 

Lucrările de amenajare a cimitirului eparhial au fost realizate prin grija părintelui consilier Costinel Ailioaiei de la Sectorul cimitire, monumente și servicii funerare al Arhiepiscopiei. El a  precizat că acest Cimitir Eparhial este o noutate atât în statutul Bisericii Ortodoxe Române, dar și în Arhiepiscopia Bucureștilor.

Arhiepiscopia Bucurestilor

Top Desktop version