Arhiepiscopia Bucurestilor

Switch to desktop Register Login

Au fost rostite rugăciuni pentru sufletul poetului Mihai Eminescu la mormântul său din Cimitirul Bellu

Poetul național a fost pomenit luni, atât în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Capela Cimitirului Bellu, cât și la mormântul acestuia de pe Aleea Scriitorilor.

 

 

Slujbele au fost oficiate de un sobor de clerici din care a făcut parte Pr. Costinel Ailioaiei, consilier eparhial în cadrul Sectorului cimitire, monumente și servicii funerare.

 

La rugăciune au participat numeroși credincioși care au apreciat personalitatea și opera lui Mihai Eminescu, informează basilica.ro.

 

„Mihai Eminescu a fost apropiat de Biserică pentru că a simțit că în Biserică neamul românesc își găsește idealul. Privind la acest exemplu, trebuie să ne dăm seama că este necesar să ne întoarcem la valorile adevărate: la dragostea de Dumnezeu și iubirea de neam și de țară”, a declarat pentru Trinitas TV părintele Costinel Ailioaiei.

 

„Oamenii îl iubesc pe Eminescu pentru că în el se întruchipează sufletul poporului român”, a mai spus Pr. Costinel Ailioaiei.

 

Mihai Eminescu s-a născut în 15 ianuarie 1850 în Botoșani și a fost poet, prozator și jurnalist român, considerat de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Arhiepiscopia Bucurestilor

Top Desktop version