Arhiepiscopia Bucurestilor

Switch to desktop Register Login

Taina Sfântului Maslu săvârşită la mai multe mănăstiri din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor în perioada Postului Mare

În contextul anului omagial 2012 dedicat Sfântului Maslu și îngrijirii bolnavilor, pe parcursul Postului Mare, la mai multe mănăstiri din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor se vor desfăşura slujbe speciale.  

 

Astfel că Taina Sfântului Maslu de obște, la care vor participa stareți și preoți slujitori din mănăstirile eparhiei, va fi săvârşită după următorul program:

 

- la Mănăstirea Christiana din București (unde există un așezământ de îngrijire a femeilor vârstnice) – miercuri, 7 martie, a doua săptămână a Postului Mare;

Fostul duhovnic al Mănăstirii Samurcăşeşti – Ciorogârla din Arhiepiscopia Bucureştilor, a trecut la Domnul

La vârsta de 82 de ani, părintele Martinian Ruxanda, fost duhovnic al Mănăstirii Samurcăşeşti –Ciorogârla din Arhiepiscopia Bucureştilor a trecut, în această dimineaţă, la Domnul. Preacuviosul părinte Martinian Ruxanda a murit la câteva minute după oficierea Sfintei Liturghii

 

Mai multe detalii a oferit pentru Radio TRINITAS părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Ecleziarh al Catedralei Patriarhale şi Exarh Cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

„În această dimineaţă, după ce a participat la Sfânta Liturghie, pe când se îndrepta spre chilia sa, a trecut la cele veşnice. O voce de mare ţinută, un bun cunoscător al cântărilor bisericeşti, părintele Martinian a fost în ultimii 15 ani un slujitor de nădejde al Mănăstirii Samurcăşeşti - Ciorogârla şi un călugăr râvnitor din Arhiepiscopia Bucureştilor”, a mărturisit părintele arhimandrit Timotei Aioanei.

Iertarea ne face asemenea lui Dumnezeu


Situat la patru kilometri de oraşul Urlaţi, pe malul stâng al Cricovului Sărat, Schitul "Sfânta Maria" a primit ieri vizita Părintelui Patriarh Daniel, care a participat la Sfânta Liturghie şi a ţinut credincioşilor un cuvânt de învăţătură.

 

Accesări: 743

Citește mai departe:Iertarea ne face asemenea lui Dumnezeu

Hramul mănăstirii de la poalele Caraimanului

 Mănăstirea "Înălţarea Sfintei Cruci" - Caraiman şi-a sărbătorit ieri hramul principal. Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit Sfânta Liturghie şi i-a binecuvântat pe monahii şi credincioşii care au participat la sărbătoarea acestui aşezământ monahal străjuit de crucea înălţată în vârful masivului muntos.

Accesări: 769

Citește mai departe:Hramul mănăstirii de la poalele Caraimanului

Pelerinaje la mănăstiri din Muntenia

Centrul de pelerinaj "Sfântul Apostol Pavel" şi Agenţia de pelerinaj "Basilica Travel", ale Patriarhiei Române, organizează în prima jumătate a lunii septembrie o serie de pelerinaje la mănăstiri şi schituri din Bucureşti, Buzău şi Târgovişte, ctitorii voievodale şi lăcaşuri de rugăciune pentru monahi şi credincioşi.

 

De sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, pe 8 septembrie, primul mare praznic din noul an bisericesc, se organizează o excursie de o zi la Mănăstirea Pissiota, din judeţul Prahova. Aici, credincioşii vor participa la Sfânta Liturghie şi vor cinsti icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care se află în biserica mănăstirii. Tot în cadrul acestui pelerinaj se vor vizita Mănăstirea Ţigăneşti de lângă Bucureşti, şi Mănăstirea Sitaru din judeţul Ilfov, numită şi "mănăstirea în apă" de patriarhul Macarie al Antiohiei, care a vizitat-o în 1656. Atunci, Mănăstirea Sitaru era situată pe o insulă înconjurată de apele Ialomiţei.

Accesări: 829

Citește mai departe:Pelerinaje la mănăstiri din Muntenia

Arhiepiscopia Bucurestilor

Top Desktop version