Arhiepiscopia Bucurestilor

Switch to desktop Register Login

Apariţia volumului Sfântul Ioan Gură de Aur, despre suferință și vindecare

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a apărut volumul Sfântul Ioan Gură de Aur, despre suferință și vindecare. Lucrarea constituie cea de-a patra apariție în cadrul colecției Florilegii Hristostomice, care îşi propune să facă accesibile publicului larg fragmente selectate tematic din opera Sfântului Ioan Gură de Aur (cca. 349-†407). Studiul introductiv al volumului de față este semnat de Părintele Marius Ciprian Dinu, preot de caritate la capela Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta.

Sfântul Ioan Gură de Aur, despre citirea Sfintei Scripturi

Al treilea volum din seria Florilegii Hrisostomice, intitulat Sfântul Ioan Gură de Aur, despre citirea Sfintei Scripturi, a apărut recent la Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei. Inițiată în anul 2015, seria Florilegii Hrisostomice își propune să prezinte scrierile marelui predicator al Bisericii într-o formă cât mai accesibilă publicului larg, însoțite de un studiu introductiv, semnat, în volumul de față, de Părintele Conf. Dr. Marian Vild.

Volumul este însoțit de un cuvânt de Binecuvântare semnat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în care este evidențiată importanța lecturării constante a Sfintei Scripturi: 

Accesări: 708

Citește mai departe:Sfântul Ioan Gură de Aur, despre citirea Sfintei Scripturi

Arhimandrit Benedict Ghiuș, Scrieri I. Predici și îndrumări omiletice

La Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a fost publicat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, volumul Arhimandrit Benedict Ghiuș, Scrieri I. Predici și îndrumări omiletice, informează Sectorul cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

În cuvântul de Binecuvântare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel definește personalitatea de excepție a părintelui Benedict Ghiuș, unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei românești și îndrumător spiritual al unei generații asupra căreia s-a abătut tăvălugul comunist: „Cei care l-au cunoscut ca preot slujitor al Catedralei și duhovnic încercat dau mărturie despre cuvântul său cald și mângâietor, convingător și ziditor, erudit și cuceritor, despre sobrietatea și firescul slujirii sale, despre bunăvoința pe care o manifesta față de toți cei care îi cereau îndrumarea și binecuvântarea. Tuturor le insufla nădejde, reamintindu-le că niciun păcat pentru care facem pocăință nu covârșește infinita iubire de oameni a lui Dumnezeu. 

Despre păstorirea credincioșilor – antologie tematică din opera Sfântului Antim Ivireanul

În contextul anului 2016, în care se comemorează 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei oferă publicului larg o lucrare intitulată Despre păstorirea credincioșiloralcătuită din selecții de texte comentate din opera vastă a mitropolitului Țării Românești. 

Dialoguri pastorale despre misiunea Bisericii în rândul tinerilor

La Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a fost publicat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, volumul Dialoguri pastorale despre misiunea Bisericii în rândul tinerilor, informează Sectorul cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

În cuvântul de Binecuvântare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel consideră: „Educaţia religioasă a tineretului creştin ortodox constituie una dintre prioritățile misionar-pastorale desfășurate la nivelul parohiilor Patriarhiei Române, fiind motivată de un context social și misionar complex.

Accesări: 933

Citește mai departe:Dialoguri pastorale despre misiunea Bisericii în rândul tinerilor

Arhiepiscopia Bucurestilor

Top Desktop version