Arhiepiscopia Bucurestilor

Switch to desktop Register Login

Mănăstirea Ianculești

Comuna Şoimari, situată în zona colinară din estul judeţului Prahova, a fost aşezare de moşneni, pomicultori şi crescători de animale, iar mai în vechime, de oameni iuţi şi pricepuţi ce se îndeletniceau îndeobşte cu prinderea şi îmblânzirea şoimilor pentru vânătoarea domnească. Aici s-a ridicat, peste câmpuri înverzite şi peste coline, Mănăstirea Ianculeşti.

Schitul a fost fondat în anul 2005 pe terenul donat de către economist Eleonora Ianculescu şi de sora acesteia, jurist Ecaterina Ianculescu, care au dorit să se stabilească în casa părintească, din satul Şoimari.

Accesări: 1423

Citește mai departe:Mănăstirea Ianculești

Mănăstirea Chiţorani

De pe înălţimea înconjurată de podgorii bogate unde a fost ridicată biserica Schitului Sfântul Nicolae Chiţorani, privitorul cuprinde până departe câmpia de peste Teleajen spre Dunăre. Dicţionarul geografi c al judeţului Prahova publicat la 1879 menţionează că „schitul din Valea Orlei s-a zidit în anul 1396 de coana Tinca Mărăcineanca, să le fi e lăcaş de rugăciune locuitorilor acestor bogate locuri”. Era din lemn, acoperit cu şindrilă. A cunoscut în timp numeroase restaurări, ultimele în 1921, 1956, 2007, astăzi doar brâul din lemn în formă de funie împletită mai este o mărturie a fostului locaş.

Accesări: 1384

Citește mai departe:Mănăstirea Chiţorani

Mănăstirea Căldăruşani

Aşezată în mijlocul peninsulei ce se avântă îndrăzneţ în apele lacului Căldăruşani şi înconjurată de renumitul codru al Vlăsiei, altădată loc de refugiu al haiducilor şi băjenarilor, Mănăstirea Căldăruşani işi trage numele de la configuraţia terenului ce seamănă cu o căldăruşă. Numele îi apare pentru prima dată menţionat într-un hrisov din 4 decembrie 1593 emis de cancelaria lui Mihai Viteazul şi face referire la un sat ce exista aici.

Privitor la întemeierea mănăstirii, tradiţia orală menţionează o frumoasă legendă legată de numele marelui ctitor, voievodul Matei Basarab. Acesta, în drum spre câmpul de luptă unde trebuia să se înfrunte cu rivalul său, Vasile Lupu, rătăcindu-se, află o mică aşezare sihăstrească ai cărei călugări îl primesc, îl ospătează şi-i profeţesc că va ieşi învingător, dar nu armele vor decide ci puterea credinţei, lucru care se întamplă. Minunându-se de cele împlinite, domnitorul îşi ţine făgăduinţa şi drept mulţumire construieşte o mănăstire pe care o închină Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir.

Accesări: 1940

Citește mai departe:Mănăstirea Căldăruşani

Mănăstirea Ghighiu

Mănăstirea Ghighiu, cu hramul Izvorul Tămăduirii, s-a ridicat în anul 1817, pe terenul donat de Măriuţa Râfoveanca monahului Agapie, care căuta loc pentru construirea unui schit, în timpul voievodului Ioan C. Caragea, mitropolit fiind IPS Nectarie.

Din pisania aflată deasupra uşii de intrare în biserica mare aflăm că în anul 1858, arhimandritul Eftimie a dărâmat biserica construită în 1817 pentru că era prea mică şi a început construirea bisericii mari, cu acelaşi hram, zidire continuată după moartea stareţului Eftimie, la anul 1864, de noul stareţ, arhimandritul Antonie. Şi „s-a sfinţit această Biserică tot cu hramul ce l-a avut Izvorul Tămăduirii la 31 Martie 1866”.

Biserica este construită din cărămidă, pe o temelie din piatră de râu, cărămidă şi var hidraulic. Este de plan triconc, cu pridvor închis, pronaos, naos şi altar.

Accesări: 1983

Citește mai departe:Mănăstirea Ghighiu

Mănăstirea Cheia

La sfârşitul secolului al XVII-lea, la poalele muntelui Balabanu a fost ridicat un schit de lemn, cu hramul Sfântului Nicolae, locaşul a fost distrus de turci şapte ani mai târziu. În anul 1790, schitul a fost reconstruit, tot din lemn, pe un alt amplasament; pe locul altarului acestei a doua biserici se află acum aghiasmatarul Mănăstirii Cheia. Noul lăcaş, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, era situat, aşa cum aflăm dintr-un hrisov domnesc dat de Alexandru Ipsilanti în 1797, „în loc pustiu şi între piietri”, fiind locuit de 19 monahi.

Există puţine mărturii despre viaţa spirituală a aşezământului dinainte de 1820. Aflăm că, sub stăreţia lui Dometie, schitul era organizat ca o „obstejitie”, o chinovie având ca model vieţuirea de obşte de tip paisian de la Căldăruşani. Alături de hramul Adormirea Maicii Domnului, unele documente pomenesc un al doilea – Sfânta Treime – preluat de actuala biserică. La o dată necunoscută, între anii 1832 şi 1835, schitul a ars din temelii. Au fost salvate şi au ajuns până la noi icoanele împărăteşti, stranele, sfeşnicele, un antimis, sigiliul din 1832 şi un pristolnic sculptat în 1820 de stareţul Dometie.

Accesări: 1558

Citește mai departe:Mănăstirea Cheia

Arhiepiscopia Bucurestilor

Top Desktop version