Editura Basilica a publicat un volum cu articolele, meditațiile și studiile scrise de Patriarhul Daniel

Editura Basilica a Patriarhiei Române a publicat un volum tematic cu articolele, meditațiile, conferințele și studiile scrise de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în anii de doctorat și profesorat.

Intitulat „Comori ale Ortodoxiei. Explorări teologice în spiritualitatea liturgică și filocalică”, volumul conține studii, articole, conferințe și meditații elaborate de Preafericirea Sa în anii de doctorat în România (Bucureşti), Franţa (Strasbourg) şi Germania (Freiburg im Breisgau), precum şi în anii de profesorat la Geneva, Bucureşti şi Iaşi.

„În vederea publicării lor acum într-un volum tematic, am modificat titlurile iniţiale pentru a fi mai bine adaptate la tematica generală a volumului şi pentru a-i da acestuia coerenţă. Textul iniţial a fost revizuit, îmbogățit şi adaptat pentru a fi mai actual şi mai accesibil cititorilor”, menționează Patriarhul României în prefața lucrării.

„Cartea Comori ale Ortodoxiei scoate în evidenţă bogăţia spirituală a vieţii creştine ortodoxe, luminile existenţiale, vindecătoare şi mântuitoare ale credinţei în Hristos Domnul prin Care ne-a fost descoperită taina iubirii veşnice a Preasfintei Treimi şi dăruită posibilitatea vieţii veşnice – comoara care nu piere niciodată”, adaugă Părintele Patriarh Daniel.

Inițial editată în anul 2007 și publicată la Editura Trinitas din Iași, lucrarea a fost revizuită și îmbogățită cu 10 studii și articole.

Potrivit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, lucrarea a fost publicată „cu speranţa pastorală şi misionară că lectura ei va îndemna pe cititorul confruntat cu umbrele şi vidul secularizării să caute mai intens sfinţenia şi să adune în suflet cât mai multe comori de lumină harică din luminile necreate şi neînserate ale Împărăţiei cerurilor care tainic se află prezente în credinţa şi viaţa Bisericii”.

Volumul este structurat în cinci părți, împărțite în mai multe capitole, și conține un număr de 464 pagini.

Lucrarea poate fi achiziționată prin intermediul site-ului Tipografia Cărților Bisericești, cartibisericesti.ro, de pe colportaj.ro și prin comandă la tipografiaatpatriarhia.roedituraatpatriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.29.