Arhiepiscopia Bucurestilor

Switch to desktop Register Login

Florile de mai, cele mai bune remedii pentru cardiaci

Pentru combaterea bolilor cardiovasculare, luna mai ne oferă un splendid covor vegetal cu multe specii de plante, aflate în flora spontană şi în cea cultivată.

Încă din primele zile de mai se impun atenţiei lăcrămioarele, floarea de mărgăritar sau clopotele de mai (Convallaria majalis).

În terapeutica medicală se folosesc frunzele, care se recoltează începând de la deschiderea florilor până la maturarea fructelor. După manipularea frunzelor se impune spălarea pe mâini, întrucât planta poate fi otrăvitoare.

 

Din vremuri vechi, florile de lăcrămioare au fost folosite ca tonic‑cardiace fără a ridica tensiunea arterială. Se utilizează, cu mare prudenţă, după avizul medicului, în tratamentul unor boli cardiovasculare ca insuficienţă cardiacă, angină pectorală, nevroze cardiace, aritmii, extrasistole, palpitaţii, puls redus şi ateroscleroză, mai ales la persoane cu intoleranţă faţă de digitală. În urma tratamentului dispar durerile acute de cap, migrenele şi ameţelile pe fondul nevrozelor cardiace.

Se recomandă infuzie din 6‑8 grame frunze uscate la 200 ml apă clocotită, luând zilnic câte o lingură la intervale de trei‑patru ore.

În bolile de inimă mai este utilizată talpa-gâştei, plantă cunoscută încă din Antichitate pentru proprietăţile sedativ‑cardiace, ceea ce i‑a conferit şi denumirea ştiinţifică de specie cardiacă, dată de botanistul Carl Linne acum 300 de ani.

În scopuri terapeutice se foloseşte partea aeriană a plantei, cu proprietăţi sedativ‑cardiace (de trei ori mai puternice decât valeriana), hipotensive şi vasodilatatoare periferice.

Printre numeroasele acţiuni specifice, un loc aparte îl deţine efectul de prevenire şi combatere a diferitelor afecţiuni, în primul rând cardiovasculare: hipertensiunea arterială care survine pe un fond de iritabilitate, stări de mânie, încordare şi certuri. De asemenea, are efecte benefice în nevroza cardiacă, arterita obliterantă şi în reglarea bătăilor inimii de origine nervoasă..

Păducelul este arbustul cre­at de Dumnezeu pentru a ajuta pe bolnavii cardiaci şi pe persoanele de vârsta a treia, mai ales la cei cu suferinţe de inimă şi nervi.

Medicina tradiţională de la noi foloseşte preparatele din păducel la peste 50 de afecţiuni, în principal la cele cardiace şi nervoase.

În luna mai se recoltează buchetele de flori şi frunze, care conţin substanţe bioactive cu efecte directe asupra aparatului cardiovascular.

Păducelul este considerat cel mai bun prieten al inimii, având o mare eficienţă în prevenirea şi tratarea multor afecţiuni cardiace şi vasculare:

- insuficienţă cardiacă manifestată prin miocardită, cardiopatie ischemică (dureroasă şi nedureroasă) şi angină pectorală;

- hipertensiune arterială şi tensiune oscilantă;

- tulburări de ritm cardiac cu extrasistole, palpitaţii, tahicardie paroxistică, aritmii, spasme vasculare şi bufeuri congestive;

- ateroscleroză coronariană cu blocarea sau reducerea fluxului de sânge oxigenat de la inimă spre creier;

- nevroze cardiace şi stări de excitabilitate cu aritmie perceptibilă.

În tratamente se folosesc preparate sub formă de infuzii, decocturi, macerate, tincturi, siropuri, pulberi şi vin tonic, efectele fiind intensificate prin asociere cu valeriana şi talpa-gâştei.

Saschiul sau brebenocul folosește, în scopuri terapeutice, herba sau numai frunzele recoltate în timpul înfloririi. În primul rând se constată efecte deosebite în reducerea tensiunii arteriale şi în reglarea tulburărilor vasculare cerebrale, asigurând oxigenarea normală a creierului şi îmbunătăţirea circulaţiei sanguine la nivel cerebral, cu efect în combaterea sclerozei cerebrale. Prin diminuarea ritmului cardiac intervine în tahicardia neurovegetativă şi în dilatarea arterelor cerebrale pentru stimularea contracţiilor inimii şi prevenirea aterosclerozei şi a congestiei. Efecte benefice se constată şi la stări de migrene, ameţeli şi pierderea memoriei.

Se utilizează decoctul din 60 grame frunze la un litru apă care se fierbe două minute, se infuzează acoperit 10 minute şi se beau două‑patru căni pe zi, între mese. Mult indicat este vinul tonic din 100 grame frunze uscate la un litru vin alb care se macerează 10 zile, eventual cu adaos de frunze de vetrice, flori de muşeţel şi rădăcini de lemn dulce, din care se ia câte o lingură înainte de mesele principale.

Valoarea terapeutică a acestei plante este atestată şi de o specie soră - saschiul roz (Vinca rosea sau Cataranthus roseum), adaptată climatului tropical (mai ales în insula Madagascar), care conţine alcaloizi antitumorali (vinblastina şi vincristina) cu proprietăţi anticanceroase.

Ciuboţica-cucului (Primula officinalis), uscată, se foloseşte în cardiopatie ischemică, inflamarea miocardului şi eliminarea toxinelor din sânge, consumând infuzii sau vin alb din frunze sau decocturi din rădăcini (două, trei ceşti pe zi).

Infuzia are efecte de liniştire a inimii în cazuri de hipertensiune arterială şi tahicardie, fortifică inima şi previne inflamarea muşchilor inimii sau iminenţa atacului cardiac. De asemenea, purifică sângele de substanţele toxice acumulate după o alimentaţie cu multă carne din cursul iernii.

Florile de tei, sub formă de infuzie, sunt recomandate în tratamentele bolilor cardiovasculare, datorită proprietăţilor hipotensive, coronaro‑dilatatoare, antiinflamatoare în edeme, decongestive şi calmante. Efectele se constată în combaterea hipertensiunii arteriale, a insuficienţei cardiace, spasme la inimă, dureri cardiace, palpitaţii şi extrasistole. Prin efectul de fluidizare a sângelui, acţionează benefic în prevenirea şi combaterea aterosclerozei şi a dereglărilor din circulaţia periferică prin vasele sanguine (arterite, flebite, tromboze, embolii).

Plantă de sezon este şi ruscuţa de primăvară (Adonis vernalis), cu proprietăţi cardio‑tonice, eficiente în tahicardie nervoasă, angină pectorală, extrasistole de natură nervoasă, miocard slăbit, hipertensiune, ateroscleroză, tulburări de ritm cardiac pe fond nervos şi tulburări circulatorii.

Se administrează sub formă de infuzii, extracte apoase, siropuri şi tincturi (5‑10 picături pe zi).

Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) valoros prin flori, frunze şi ramuri tinere, cu rol adjuvant în tratarea unor boli cadiovasculare cronicizate: hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, angină pectorală, reumatism cardiac, reglarea ritmului cardiac, tulburări cardiace pe fond nervos, irigarea creierului, scleroză cerebrală, accelerarea circulaţiei arteriale, sufocare prin insuficienţă cardiacă, surmenaj fizic şi intelectual, leşin şi colaps.

Se administrează sub formă de infuzii, tincturi, vin tonic şi băi generale cu ulei eteric pentru reglarea funcţiilor cardiace şi reconfortarea organismului.

Coacăzul negru (Ribes nigrum), arbust existent atât în flora spontană, cât şi cultivat, conţine în flori şi frunze o diversitate de principii active cu acţiuni pozitive în tratarea bolilor cardiace:

- previne insuficienţa cardiacă şi accidentele vasculare, mărind rezistenţa capilarelor sanguine fragile şi intensificând circulaţia periferică;

- reduce hipertensiunea arterială şi ateroscleroza coronariană;

- asigură aportul normal de sânge la creier prin acţiunea de curăţire a sângelui de toxine, deşeuri metabolice şi colesterol, evitând apariţia arteritei şi a trombozelor obliterante.

Narcisa albă (Narcissus poeticus) este planta ale cărei flori sunt căutate pentru tratarea multor afecţiuni ale inimii. Se recomandă infuzia dintr‑un amestec cu petale de narcise albe şi flori de păducel, consumând zilnic două‑trei ceaiuri, în cure de lungă durată.

 

Sursa: www.ziarullumina.ro

Arhiepiscopia Bucurestilor

Top Desktop version