Conferința „Poezie după gratii”, la Biserica „Sf. Apostoli” din București

În cadrul Programului Tinerii în Areopag, implementat de Arhiepiscopia Bucureștilor, Parohia Sfinții Apostoli din Protoieria Sector V Capitală organizează seria de conferințe cu titlul Cuvinte pentru suflet și trup, informează Agenția de știri Basilica.

Prof. Dr. Pavel Chirilă, director al Fundației Sfânta Irina, a deschis marți, 22 martie 2016, succesiunea de evenimente cu o expunere în care a vorbit despre Familia creștină în pericol.

În această seară, 29 martie 2016, de la ora 18:00, a urmat ce-a de a doua conferință intitulată Poezie după gratii. În cadrul evenimentului credincioșii prezenți au urmărit și un film și au audiat poezii. Invitați au fost actrița Maria Ploae și Dl. Nicolae Mărgineanu, regizor, scenarist și producător de filme.

Marțea viitoare, 05 aprilie 2016, se va desfășura ultima conferință care va avea ca temă Spovedania – între psihologie și duhovnicie. Invitatul serii va fi Pr. Visarion Alexa de la Biserica Sfântul Nicolae – Militari.

Parohia Sfinţii Apostoli se află pe strada cu același nume, la numărul 1A, Sector 5.