Ziua Naţională a României | Părintele Patriarh Daniel a participat la recepţia organizată de Administraţia Prezidenţială

Părintele Patriarh Daniel a participat vineri la recepţia organizată de Administraţia Prezidenţială la Palatul Cotroceni, cu prilejul Zilei Naţionale a României, informează basilica.ro.

La acest eveniment, Preşedintele României, Domnul Klaus Werner Iohannis, a rostit un cuvânt în care a subliniat că 1 Decembrie reprezintă un moment aniversar emoționant și un bun prilej pentru noi toți de a ne aminti de generația care a făcut posibilă România de astăzi.

În pofida tuturor testelor istoriei la care a fost supusă națiunea română, generații după generații au reușit să păstreze unitatea țării și, la momentul potrivit, să folosească toate oportunitățile pentru a se integra în familia de valori căreia îi aparținem, familia europeană, a adăugat Excelenţa Sa.

Au fost prezenţi reprezentaţi ai cultelor din România, foşti şefi de stat, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi alte personalităţi.

Constituția României prevede că 1 Decembrie este Ziua Națională a țării noastre, în amintirea celor peste 100.000 români adunați pe Câmpul lui Horea de la Alba Iulia, care au cerut Unirea Transilvaniei cu Țara. Marea Adunare Națională, constituită din 1.228 delegați, a adoptat o rezoluție care consfințea Unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (teritoriul dintre râurile Mureș, Tisa și fluviul Dunărea) și Țara Ungurească (Crișana, Sătmar și Maramureș) cu România.

Foto Credit: presidency.ro