Arhiepiscopia Bucurestilor

Switch to desktop Register Login

Sf. Mc. Filimon | Actorii şi-au cinstit ocrotitorul la Mănăstirea Radu Vodă

Ocrotitorul actorilor, Sfântul Mucenic Filimon, a fost cinstit joi la mănăstirea Radu Vodă. A devenit deja o tradiție ca în fiecare an, în data de 14 decembrie, actorii bucureșteni să se reunească în rugăciune la istoricul aşezământ monahal  pentru a-și comemora colegii trecuți la cele veșnice şi pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra lor.

Palatul Patriarhiei | Părintele Patriarh Daniel a prezidat lucrările Sinaxei monahale a Arhiepiscopiei Bucureştilor

Stareții și starețele din Arhiepiscopia Bucureștilor au participat marți, 7 noiembrie 2017, la Sinaxa monahală din Eparhie. Aceasta a avut loc la Palatul Patriarhiei din București și a fost prezidată de Părintele Patriarh Daniel, informează basilica.ro.

Mănăstirea Antim | Slujbă de pomenire pentru părintele arhimandrit Sofian Boghiu

Credincioși bucureșteni au participat în data de 9 septembrie 2017 la evenimentele prilejuite de pomenirea părintelui arhimandrit Sofian Boghiu, la 15 ani de la trecerea sa la Domnul. Părintele Sofian a fost stareț al Mănăstirii Antim aproape 50 de ani, informează basilica.ro.

 

Programul liturgic a debutat, la mănăstirea ocrotită de Sfântul Antim Ivireanul, cu săvârșirea Sfintei Liturghii. În continuare, a fost oficiată slujba parastasului de părinții slujitori ai mănăstirii.

Mănăstirea Cernica: Slujbă de pomenire pentru mărturisitorii din temnițele comuniste

Participanții străini la Congresul Internațional de Teologie, ce a avut loc la Palatul Patriarhiei, au fost prezenți joi, 26 octombrie 2017, la slujba parastasului oficiată în memoria mărturisitorilor din perioada comunistă. Serviciul religios a avut loc în cimitirul Mănăstirii Cernica, informează basilica.ro.

Tabăra „Pe munte, spre Cruce!”. La eveniment participă tineri din Arhiepiscopia Bucureştilor

Tineri proveniți de la parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor participă în perioada 21 august – 03 septembrie 2017 la cea de-a patra ediției a taberei intitulate „Pe munte, spre Cruce!”. 

Arhiepiscopia Bucurestilor

Top Desktop version