Arhiepiscopia Bucurestilor

Switch to desktop Register Login

Bușteni | Întrunire a preoților din Protopopiatul Câmpina

În zilele de 8 și 9 mai 2017 Protoieria Câmpina a organizat întrunirea preoților pentru ședința administrativă lunară, cât și pentru conferința teologică pregătită pentru acest moment. Întâlnirea a avut loc în cadrul Centrului social-pastoral din cadrul Mănăstirii Sfintei Cruci din Bușteni, județul Prahova.

 

 

Ședința administrativă din 8 mai a fost condusă de părintele Grigore Melnic, protoiereu al Protoieriei Câmpina, care a adus la cunoștința tuturor preoților participanți noile comunicate și hotărâri din partea centrului eparhial, informează Agenţia de ştiri Basilica.

 

În continuare, Pr. David Pestroiu, consilier la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a evidențiat câteva aspecte în legătură cu pregătirea pentru susținerea gradelor profesionale în preoție și aspecte ce țin de examenul de selecționare pentru ocuparea unui post clerical în municipiile București și Ploiești.

 

A doua zi, după săvârșirea Sfintei Liturghii, preoții au participat la conferința susținută de Pr. Constantin Necula, profesor în cadrul Facultății de Teologie Sfântul Andrei Șaguna din Sibiu. Părintele profesor a dezbătut câteva aspecte ce țin de pastorația actuală a preotului și familia acestuia.

 

Gazda evenimentului a fost Arhim. David Petrovici, starețul mănăstirii, care a fost prezent la toate acțiunile desfășurate în cadrul acestei întruniri preoțești.

Arhiepiscopia Bucurestilor

Top Desktop version