Logo

Bucuria colindelor şi unitatea noastră de credinţă

Categorie: Cuvantul Chiriarhului Scris de Iulian Dumitrascu Accesări: 90

Cuvântul rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la finalul Concertului de colinde Răsăritul cel de Sus care a avut loc la Palatul Patriarhiei duminică, 17 decembrie 2017:

 

 

În această perioadă pregătitoare pentru întâlnirea cu „taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută” a Înomenirii Fiului lui Dumnezeu, slujbele Bisericii ne cheamă la înnoire sufletească și la împodobirea vieţii noastre cu fapte bune, ca să răspundem cu vrednicie la invitația Împăratului Cel veșnic la Cina Sa.

 

Lecturile biblice și cântările liturgice din aceste zile vorbesc despre pregătirea omenirii, prin strămoșii, profeții şi drepții Vechiului Testament, ca să primească pe Fiul lui Dumnezeu „Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut Om” (Crezul ortodox).

 

Bogăția teologică şi spirituală a textelor liturgice din Postul Crăciunului şi din ziua sărbătorii Nașterii Domnului vine din Sfintele Scripturi şi din scrierile Sfinţilor Părinți ai Bisericii care au meditat îndelung şi profund la taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni arătată nouă prin Întruparea şi Naşterea Fiului Său, Cel ce S-a făcut Om din iubire pentru oameni, S-a smerit pe Sine, ca să ne înalţe pe noi la viaţa şi slava veşnică.

 

Colindele se cântă şi în Postul Crăciunului, şi în zilele de sărbătoare sfântă a Naşterii Domnului, împletindu-se cu cântecele de stea, cu tradiţiile creştine de Anul Nou şi de Bobotează. Ele reprezintă o veche tradiţie creştină care păstrează legătura vie dintre cult şi cultură în limba vechilor Cazanii, pe muzica populară apropiată de cea a doinelor şi baladelor româneşti.

 

Însăşi denumirea acestor cântări populare este mărturie a originii latine a limbii noastre, iar conţinutul lor teologic, versificat cu simplitatea şi mlădierea artistică a omului curat la suflet şi iubitor de Dumnezeu, îşi are izvorul în Sfânta Liturghie şi în învăţătura Bisericii despre taina mântuirii noastre în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

 

Sensuri teologice adânci din Sfintele Scripturi şi din scrierile Sfinţilor Părinţi, din cântările psaltice sau din iconografie sunt exprimate în cuvinte simple, uşor de înţeles şi de memorat de către credincioşi:

 

„Dumnezeu fiind din fire,

Ai luat chip de omenire

Şi Te-ai dat spre răstignire

Pentru-a noastră mântuire.”

 

Prezenţa în cuvintele colindelor a numelui Sfântului Andrei, al „bădichii Traian” sau al cetăţii împărăteşti a Ţarigradului (Constantinopolului), alături de locurile sfinte Viflaim şi Galileea arată familiaritatea spirituală a spaţiului mioritic românesc cu creştinătatea ortodoxă de pretutindeni, dar şi continuitatea trăirii poporului nostru român în lumina dreptei credinţe.

 

Pruncul Iisus şi Maica sfântă, preacurata şi preanevinovata, Fecioara Maria stau în centrul tuturor colindelor autentice. Îngerii, păstorii şi magii, natura înconjurătoare şi cosmosul întreg îşi află rosturile sau sensul existenței prin participare la minunea Naşterii lui Hristos în Betleemul Iudeei.

 

În colinde se arată familiaritatea oamenilor cu Dumnezeu-Copilul, cu Pruncul Iisus, Cel ce este „mititel înfăşăţel în scutec de bumbăcel”. Apropierea maximă a lui Dumnezeu de oameni, prin Întruparea Fiului veşnic, îi face pe aceştia să se apropie de Dumnezeu. În colinde se cântă taina lui Dumnezeu, Care coboară din ceruri şi vine pe pământ, Se naşte din Fecioară într-o peşteră, pentru că Dumnezeu doreşte să sfinţească şi să mântuiască lumea din interiorul ei, cu acordul libertăţii ei.

 

La noi, la români, colindele se cântă în toate regiunile ţării, din Maramureş până în Dobrogea, din Banat până în Moldova şi Bucovina, la sate şi la oraşe. Colindele sunt statornicie şi prospeţime. Ele reprezintă legătura vie a credinţei Bisericii şi a iubirii ei faţă de Hristos-Domnul, ca răspuns al oamenilor la iubirea smerită şi milostivă a lui Dumnezeu Cel veşnic, Care S-a făcut Om pe pământ pentru a dărui oamenilor viaţa cerească veşnică.

 

Colindele se cântă în cor, împreună, în stare de comuniune pentru că persoanele care le cântă, copiii, tinerii sau vârstnicii, reprezintă cetele de îngeri care au cântat la Naşterea Mântuitorului Hristos în Betleem: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).

 

Colindele se cântă în cor, în comuniune, şi pentru că ele reprezintă credința Bisericii, iar Biserica este adunarea oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi.

 

Însă, colindele se cântă în cor nu numai împreună cu oamenii din vremea noastră, ci şi în cor cu strămoşii, cu generaţiile trecute: „Astăzi cu strămoşii cânt în cor colindul sfânt şi bun, tot moş era şi-n vremea lor bătrânul Moş Crăciun”. Cu alte cuvinte, colindele sunt deodată eveniment actual, dar şi tradiţie veche. Ca parte esenţială a folclorului religios, colindele sunt cea mai armonioasă îmbinare între cultul bisericesc şi cultura populară.

 

Asemenea veşmintelor tradiţionale specifice fiecărei zone a ţării, în cântarea colindelor găsim dintr-odată unitatea de credinţă şi creativitatea artistică bogată  a sufletului românesc mărturisitor al dreptei credinţe. Pe lângă conţinutul lor teologic profund, colindele sunt şi îndemn la bunătate, facere de bine, ospitalitate, cinste şi omenie, eroism şi dragoste de ţară, dorinţa de prosperitate şi armonie socială.

 

Colinde s-au cântat atât în vremuri bune, cât şi în timpuri grele, de încercare, în timp de război sau în temniţele comuniste. Într-un colind din secolul al XX-lea este exprimată şi iubirea jertfelnică a soldaţilor români care au murit pentru realizarea unităţii naţionale:

 

„Busuioc, mărgăritar,

C-a murit pentru Ardeal,

Pe plaiul munţilor,

În desimea brazilor,

În mijlocul florilor,

Apărând un tricolor.”

 

Mai ales acum, când intrăm în anul centenar al Marii Uniri, cântarea colindelor trebuie să ne apropie mai mult de izvoarele credinţei noastre creştine ortodoxe, să ne întărească în unitatea de credinţă şi de neam. Colindele ne vestesc bucuria Naşterii Domnului nouă, celor din ţară, dar şi românilor din străinătate, care se adună în zilele de sărbătoare în familie şi în biserici de parohie pentru a cânta colinde, cu amintirile copilăriei şi ale sărbătorilor de-acasă, cu binecuvântarea din urarea finală:

 

„Busuioc verde pe masă,

 

Rămâi gazdă sănătoasă,

 

La mulţi ani cu sănătate,

 

Domnul să vă dea de toate.”

 

Felicităm pe organizatorii concertului tradiţional de colinde al Patriarhiei Române, intitulat Răsăritul cel de Sus, pe toţi colindătorii şi participanții la acest eveniment, prezenţi aici în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” sau aflaţi în faţa televizoarelor şi a receptoarelor radiofonice, dorindu-vă tuturor: Sărbători fericite cu sănătate, pace şi bucurie! La mulţi ani!

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Arhiepiscopia Bucurestilor