Logo

Biserica "Iancu Nou" - Bălăneanu

Categorie: Protoieria II Capitală Scris de Iulian Dumitrascu Accesări: 7603

Adresa: Str. Mihai Bravu nr. 117-119, Sector 2

Protoieria Sector 2 Capitală

Hram: Sf. Sfinţit Mucenic Haralambie (10 februarie), Sf. Ier. Nicolae (6 decembrie) şi Sf. Împ. Constantin şi mama sa Elena (21 mai)

Preot paroh : Pr. Rusu Augustin

Tel.: 021 315 41 12, 0722 284 753

Preoti coslujitori : Pr. Pârvu Constantin, Marin Bruno Eugen, Lazăr Laurenţiu

Tel.: 021 653 72 39; 0726 943 431; 0744 163 596

Cont IBAN : RO84CCB21036RONO355791

Banca: CEC BANK - Suc.Pantelimon Sector 2

  

Monografia parohiei

 

Situată pe Şoseaua Mihai Bravu, la nr. 117-119, Sectorul 2, în apropiere de Piaţa Iancului, Biserica Iancu Nou-Bălăneanu este o mărturie a evlaviei şi credincioşiei enoriaşilor cartierului de la 1872, proprietari şi negustori, care au dorit să ridice un locaş de cult întru slava lui Dumnezeu şi pentru împlinirea cerinţelor sacramentale şi liturgice zilnice.

 

Având drept început terenul donat de Stanciu Ioan Bălăneanu, precum şi suma de 5000 de lei oferită de alţi 24 de ctitori, la data de 16 februarie 1872 protoiereul Alecu Hartofilax a început demersurile pentru construirea locaşului de cult, după ce au primit binecuvântarea Mitropolitul Primat Nifon al Ungrovlahiei.

 

Construcţia s-a realizat în intervalul 10 februarie – 6 decembrie 1873, cu o grabă motivată de aglomeraţia din Biserica Iancu Vechi (Mătăsari), devenită tot mai neîncăpătoare pe măsura extinderii oraşului prin defrişarea Codrilor Vlăsiei.

 

Materialele utilizate la construirea bisericii au fost: cărămidă şi var hidraulic (fundaţia şi pereţii), paiantă (turlele), lemn de răşinoase (şarpanta) şi tablă zincată (învelitoarea şi ormanentele). Decoraţia exterioară este simplă, realizată din cărămidă aparentă şi benzi tencuite.

 

Arhitectonic, locaşul de cult se înscrie în planul triconic (32×13-16 m.), cu forma alungită, cu vestibul, pronaos şi naos acoperite de două turle octogonale egale, altar şi două abside laterale. Turla situată deasupra intrării a fost şi clopotniţă până la cutremurul din 10 noiembrie 1940.

 

Vestibulul bisericii, adăugat în 1957 prin transformarea fostului pridvor, aşa cum arată imaginile din epocă, are în interior o scară metalică circulară care asigură accesul la cafasul de la etaj, deschis spre interiorul locaşului de cult printr-o mare arcadă semicirculară cu balustradă din lemn sculptat.

 

Ulterior anului 1940, s-a construit o clopotniţă separată pe terenul bisericii, la intrarea în cimitirul situat în imediata vecinătate a locaşului de cult şi aflat în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti (suprafaţă de 3,5 ha). Această clopotniţă adăposteşte provizoriu cancelaria parohială, precum şi o camera mortuară devenită insuficientă ca spaţiu şi condiţii.

 

Catapeteasma şi lambriurile laterale cu basoreliefuri frumos sculptate reprezintă scene din viaţa Domnului Iisus Hristos şi, împreună cu jilţul arhieresc sunt creaţia marelui sculptor Grigore Dumitrescu, care a realizat, numeroase sculpturile de mare valoare artistică, printre care la loc de cinste sunt cele de la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti.

 

Nava este împărţită în trei travei prin două rânduri de câte trei coloane cu masive postamente rectangulare îmbrăcate în lemn şi cu capiteluri corintice poleite cu foiţă de aur, luminate natural prin vitralii de o mare frumuşeţe.

 

Pictura în ulei realizată în 1912-1913 a fost înlocuită în 1957-1959 cu una în frescă, în stil neobizantin, realizată de pictorul Gheorghe Vânătorul.

 

În stânga intrării în curte este amplasată o troiţă din lemn închinată Eroilor loc unde se săvârşeşte parastasul la sărbătoarea Înălţării Domnului – Ziua Eroilor, iar în spate un lumânărar construit în anul 2000.

 

Hramurile Bisericii Iancu Nou-Bălăneanu sunt legate de data începerii construcţiei din 1873 - Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie (10 februarie), de data sfinţirii din 1873 - Sfântul Ierarh Nicolae (6 decembrie), respectiv de data resfinţirii picturii în 2004, după ce aceasta a fost spălată şi, pe alocuri, restaurată - Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena (21 mai).

 

Program liturgic, predicatorial-catehetic, pastoral-misionar şi social-filantropic, precum şi asistenţa religioasă a enoriaşilor este asigurat de patru slujitori: Pr. Augustin Rusu (paroh, iconom stravrofor şi consilier patriarhal), Pr. Constantin Pârvu (iconom-stravrofor, distins cu Crucea Patriarhală), Pr. Eugen Bruno Marin şi Pr. Laurenţiu Lazăr, ajutaţi de personalul auxiliar al bisericii şi de organismele parohiale: Consiliul şi Comitetul Parohial.

 

În prezent, sunt în curs de finalizare lucrările la „Aşezământul social-parohial Sfântul Ierarh Nicolae”, începute în luna mai 2009, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi aduse în acest stadiu cu sprijinul generos al Consiliului Local al Sectorului 2 şi al Domnul Primar Neculai Onţanu, ca model de implicare a autorităţilor locale în susţinerea proiectelor bisericeşti care contribuie la mai binele social al comunităţii locale.

 

Între posibilele activităţi ce se vor desfăşura în cadrul Aşezământului amintim: amenajarea a două săli multifuncţionale, respectiv una socială (oferirea de spaţii pentru agapele de la înmormântări şi parastase; asigurarea periodică a hranei pentru săraci, în colaborare cu unele firme specializate, întruniri) şi una cultural-educativă (pregătirea elevilor, organizarea de programe catehetice, programe sociale şi programe cultural-educative destinate copiilor, tinerilor şi enoriaşilor parohiei, amenajarea bibliotecii parohiale, amenajarea unui cabinet de consiliere (tineri, varstnici).

 

Lucrările la Aşezământ sunt întregite cu lucrările de amenajare a incintei şi a gardului împrejmuitor, începute în luna mai 2010, cu aprobarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, şi susţinute financiar de Primăria Sectorului 2 Bucureşti.

 

Evident că sunt încă paşi de urmat în ceea ce priveşte dotarea cu mobilier, cu alte utilităţi necesare desfăşurării programelor care se vor realiza în Aşezământ şi pentru care este nevoi de sprijin financiar.

 

În ceea ce priveşte biserica parohială, trecerea timpului, modificarea structurii solului prin apariţia metroului, precum şi cutremurele din ultimii 30-40 de ani au dus la şubrezirea locaşul de cult, fapt care impune urgente lucrări de consolidare. Astfel, cu aprobarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au făcut deja primi paşi pentru întocmirea documentaţiei preliminare (studiu geodezic, expertizarea fundaţiei şi a rezistenţei clădirii etc.), urmând a se întocmi şi supune aprobării documentaţia tehnică necesară pentru consolidare, acoperirea cu tablă de aramă, realizarea unei noi pardoseli şi restaurarea parţială a picturii, în locurile grav deteriorate.

 

Întrucât cimitirul din administraţia municipalităţii, aflat în vecinătatea parohiei, nu are spaţiul necesar pentru construirea unei capele mortuare, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au fost demarate studiile în legătură cu posibilitatea construirii, pe terenul parohiei, a unei capele mortuară, cu demisol, cameră frigorifică şi clopotniţă, în conformitate cu standardele europene.

 

Toate aceste lucrări au însă nevoie de un generos sprijin financiar din partea credincioşilor şi din partea autorităţilor, întrucât toate imobilele respective situate într-un spaţiu accesibil vederii şi circulaţiei trebuie să reprezinte cu cinste şi şi demnitate Sfânta Biserică şi comunitatea locală pe care o deserveşte.

Arhiepiscopia Bucurestilor