Logo

Biserica Bărbătescu Vechi

Categorie: Protoieria V Capitală Scris de Iulian Mihai Accesări: 4400

Adresă: Str. Bărbătescu Vechi, nr. 3-5, Sector 5

Hram: Sfântul Nicolae

Cont bancar: RO54CECEB40336RON0262480

 

 

Documentele amintesc încă din îndepărtatul ev mediu de un deal al Bucureştilor. Dealul Bucureştilor amintit prima oară în anul 1585 a fost un platou înalt, mai sus de mahalaua calicilor, deal străbătut de podul Craiovei, numit şi al calicilor, partea dinspre oraş, care se afla în vecinătatea Curţii Vechi Domneşti. Urcuşul spre deal era destul de abrupt şi locul acela se numea „Gura Văii”. Dar odată scăpat de el te aflai pe dealul Bucureştilor, acoperit de vii întinse.

Viile au fost aici o prezenţă seculară pe zeci de hectare. Ele se aflau în proprietatea boierimii de ţară, Mitropoliei şi a bisericilor mai bogate, negustorilor mai înstăriţi, dar şi mulţi domnitori ai secolului al XVIII-lea au avut aici podgorii.

O amintire a malului abrupt este panta pe care urcă linia tramvaiului 32 pe lângă fosta fabrică de bere Bragadiru. Acolo a fost în evul mediu „Gura Văii”.

 

Documentele amintesc încă din îndepărtatul ev mediu de un deal al Bucureştilor.

 


Per dealul Bucureştilor, flancat de dealul Spirii spre nord şi de dealul Filaret de partea cealaltă, nu s-au aflat vetre de sat. Fiecare îşi îngrijea via iar astăzi mai avem unul dintre vechile drumuri care străbătea dealul Bucureştilor drum numit „Şoseaua Viilor”. Acest drum străbătea dealul Bucureştilor de la vest la est şi în oraş se ajungea prin podul Craiovei devenit al Rahovei dar şi pe cel al Beilicului, de partea cealaltă, devenit Calea Şerban Vodă.

 

Viile au fost aici o prezenţă seculară pe zeci de hectare. Ele se aflau în proprietatea boierimii de ţară, Mitropoliei şi a bisericilor mai bogate, negustorilor mai înstăriţi, dar şi mulţi domnitori ai secolului al XVIII-lea au avut aici podgorii.

 

Ei bine, în această zonă nelocuită, mitropolitul Grigore al II-lea (1760-1787) a construit un metoh între anii 1763 şi 1764, pe care l-a închinat Mitropoliei Valahiei. Micul schit de lemn a fost ridicat pe moşiile familiei boiereşti Bărbătescu, familie care, la vremea ridicării schitului, mai avea urmaşi. Aceştia au vândut o mare parte din proprietăţile strămoşului lor, marele paharnic Mihai Bărbătescu, între care proprietăţi a fost şi una aflată peste drum de biserica Colţei. Acest lot va ajunge, prin căsătorie la 1816, în posesia lui Costache Grigore Şuţu şi avem aici şi astăzi frumosul palat pentru ceremonii al familiei Şuţu, fostă proprietate medievală a Bărbăteştilor din mahalaua Colţei.

 

Timp de 50 de ani, în jurul metohului apar şi primele locuinţe, marginile oraşului apropiindu-se şi de dealul Bucureştilor. De aceea s-a impus transformarea metohului într-o parohie. La 24 octombrie 1818 este terminată prima variantă a bisericii Bărbătescu, numită „Vechi”, deoarece la 1796 fusese ridicată şi biserica Bărbătescu Nou. Biserica Bărbătescu Vechi a fost începută cu mult mai devreme de anul 1818, de Nicolae Braşoveanu şi a fost terminată de Ioan Şelarul şi alţii din mahala. Aşadar, mahalaua se conturează la finalul secolului al XVIII-lea. Din vatra unui sat de plugari, negustori şi meşteşugari, mahalaua Bărbătescu Vechi devine un cartier de margine al oraşului. La 1851, fiind ruinată, biserica Bărbătescu Vechi a fost rezidită de Dimitrie Giano şi alţi locuitori, abia în anul 1858. Este a doua variantă a bisericii, care a păstrat în jurul ei peste zece chilii ale vechiului metoh. Au fost demolate în anul 1889 în afară de una care a rezistat până în anul 1968.

 

În anul 1831 este dezafectat cimitirul din jurul bisericii, în urma unui amplu program de sistematizare urbană, care a cuprins toate bisericile aflate în interiorul oraşului. În anul 1839, pe locul cimitirului este aşezată o cruce de piatră care a rezistat pâna în vremurile noastre. Între timp mahalaua se extinde mult spre sud, catre dealul Filaretului. Aici apare încă de la 1796 biserica Bărbătescu Nou, reconstruită în întregime la 1906 şi numită de atunci „Cuţitul de Argint”.

 

Revenind la biserica Bărbătescu Vechi ea a fost extinsă în anul 1926 prin mărirea pronaosului, a tindei şi construirea turlelor iar pictura interioară a fost realizată în ulei de Zamfirescu-Dall. În anul 1931, pe locul chiliilor şi al cimitirului, protopopul Nicolae Constantinescu a construit o casă parohială în stil neoromânesc. Între anii 1946-1950, preotul Gheorghe Paschia a ridicat o nouă casă parohială în stilul „modern internaţional” alăturată celei dintîi. Protopopul Nicolae Constantinescu a demarat lucrările la o nouă biserică, mai mare, ceva mai la nord de vechea biserică. Lucrările începute în anul 1938 au fost întrerupte de anii războiului şi au fost reluate pentru scurt timp în anul 1958. Dar niciodată finalizate. A fost amenajat doar naosul iar ruinele de cărămidă au ramas la vedere până în vremurile din urmă.

Interesant din perspectiva vieţii parohiale, în anul 1936, acelaşi protopop a introdus la biserica Bărbătescu Vechi, în anul 1936, pentru prima oară în Bucureşti, „cântarea în comun” cu participarea enoriaşilor.

 

În anii puterii populare au fost continuate lucrările de întreţinere a bisericii. Astfel, în anii 1950 a fost refăcută pictura, tâmpla poleită cu foiţe de bronz aurit, iar reveniri pe pictură s-au mai făcut între anii 1966 şi 1968. În anul 1981 au fost montate vitralii noi iar pardoseala a fost refăcută cu ciment mozaicat.

 

Din vechea mahala a Bărbătescului nu a mai rămas practic mare lucru ca urmare a sistematizării urbanistice a Căii Rahovei din anii 1980. Cartierul Bărbătescu Nou mai păstrează însă atmosfera patriarhală a acestei părţi de Bucureşti, margine de oraş, zonă a clasei de mijloc pentru prima parte a secolului XX.

 

La 6 decembrie 2011 a fost sfinţită piatra de temelie pentru noua biserică ce se va ridica la Parohia Bărbătescu Vechi.

Arhiepiscopia Bucurestilor