Arhiepiscopia Bucurestilor

Switch to desktop Register Login

Schitul Găneasa

Pe malul lacului Găneasa, lângă pădurea Pustnicu, la doar trei kilometri de Mănăstirea Pasărea, se află un schit de monahii închinat Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Schitul a luat fiinţă prin generozitatea familiei Sorin şi Mihaela Marin care s-au hotărât să construiască o biserică pe propriul teren, pentru care au cerut binecuvântarea şi sfatul ierarhului locului. Astfel în 1995, cu binecuvântarea fericitului întru pomenire Părinte Patriarh Teoctist începe înălţarea sfântului locaş care va fi terminat patru ani mai târziu şi sfinţit la 13 noiembrie 1999 de către Înalt Preasfinţitul Teodosie, pe atunci vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Biserica a fost concepută în stil brâncovenesc după proiectul arhitectului Vladimir Popov, care a reuşit prin proporţiile echilibrate să-i dăruiască o acustică foarte bună. Este de plan triconc având un altar cu absidă poligonală, un naos spaţios, despărţit de pronaos prin doi stâlpi masivi şi un pronaos supralărgit. Pridvorul este susţinut de patru coloane, iar la exterior faţadele albe sunt împodobite cu ocniţe şi firide despărţite de un brâu împletit. Iconostasul şi decoraţia în mozaic de la exterior, au fost realizate în anul 2001 de profesorul Ion Achiţenie. Vitraliile ce înfăţişează sfinţi români sau sfinţi cu moaşte la noi în ţară au fost realizate de Iosif Cadar în anii 2002-2003, sunt reprezentări ale Sfintei Filoftea, Sfintei Teodora de la Sihla, Sfântului Andrei, Sfântului Dimitrie Basarabov. Pictarea bisericii a început în anul 2006, sub conducerea asistentului universitar Alexandru Nicolau, este realizată în frescă în tradiţia bizantină.

Întregul ansamblu emană echilibru şi linişte prin simplitate şi bun gust, prin armonia dintre tradiţia arhitecturii bisericeşti româneşti si gândirea modernă pusă în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor. În anul 2000, biserica a prins viaţă, fiind transformată, împreună cu casa alăturată, în schit prin mutarea aici a unei maici din Mănăstirea Pasărea, actuala egumenă, monahia Hristofora Măciucă. Până la sfârşitul acelui an obştea număra patru vieţuitoare şi un preot slujitor, astfel că în anul următor clădirea care cuprindea doar două chilii a fost supraetajată. Tot atunci s-a ridicat lângă corpul de chilii şi trapeza, o clădire octogonală înconjurată de ferestre.

În prezent schitul are şase vieţuitoare, a căror rugăciune e mereu însoţită de lucru, monahiile brodează şi cos veşminte liturgice.

The Hermitage of the Holy Archangels at Găneasa came into being thanks to the generosity of Sorin and Mihaela Marin, who decided to build a church on their own land, asking the blessing and counsel of the local hierarch. In 1995, with the blessing of the late Patriarch Theoctist of blessed memory, building work began on the church, and was completed four years later, on 13 November 1999. The church is in the Brincoveanu style: a triconch in plan, it has a polygonal altar, spacious nave and large narthex. Th e porch rests on four columns, and the exterior facades are decorated with blind windows and niches separated by an intertwining band.

In the year 2000, the church came to life; it was transformed, together with the nearby house, into a hermitage when the current abbess, Mother Hristofora Măciucă, moved here from Pasărea Monastery.

 

Schitul Găneasa

Hram: „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“

Adresa: Com. Găneasa, jud. Ilfov

Egumenă: Monahia Justina Măciucă

E-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Arhiepiscopia Bucurestilor

Top Desktop version