Arhiepiscopia Bucurestilor

Switch to desktop Register Login

Mănăstirea Samurcăşeşti

Mănăstirea Samurcăşeşti a luat fiinţă în anul 1808, fiind zidită de vornicul Constantin Samurcaş, pe moşia sa din satul Ciorogârla, aflată la o distanţă de 15 km de Bucureşti. La scurt timp de la zidirea mănăstirii, ctitorul a încetat din viaţă, nelăsând nici o întocmire pentru întreţinerea şi cârmuirea acesteia. Abia în anul 1847, clucerul Alexandru Samurcaş, nepot de frate şi fiu adoptiv al ctitorului, asigură mănăstirii vatra şi pământul din jurul ei punând în acelaşi timp şi reguli de administraţie.

În 1845 face şi prima reparaţie la biserica mănăstirii care suferise de pe urma cutremurului din 1838. Întrucât biserica şi chiliile mănăstirii nu au fost prea trainic executate la 1808 şi nici temeinic reparate la 1845, în anul 1862 aproape întreg aşezământul mănăstiresc se găsea într-o avansată stare de ruină. După numeroase demersuri făcute de conducerea mănăstirii pe lângă autorităţile de stat, între anii 1866-1869, cu fonduri alocate de către Ministerul Cultelor, se fac reparaţii generale la biserică. În anul 1870, cu sprijinul credincioşilor S. Vernescu şi L. Teoharide din Bucureşti, biserica este pictată de către Gheorghe Tattarescu, iar la 13 decembrie acelaşi an este sfinţită. Între anii 1872-1874 se mai fac unele reparaţii de către Ioan Samurcaş, unul dintre urmaşii ctitorului care înveleşte cu şindrilă casele ctitoriceşti, iar Ministerul Cultelor repară arhondaricul şi acoperişul unui corp de chilii. În anul 1876 în cimitirul mănăstirii este ridicată, cu sprijinul credincioşilor, biserica mică cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Lucrări de restaurare se mai fac la biserica mare a mănăstirii în anul 1903, cu sprijinul credincioşilor şi în 1920, cu ajutorul Administraţiei Casei Bisericii. În anul 1910, prin dania credincioasei Teodosia Buiurgă, se ridică în apropierea cimitirului mănăstirii un corp de case cu 20 de încăperi. În anul 1914, în urma unui mare incendiu este distrus tot corpul de case ctitoriceşti în care se aflau 30 de chilii, stăreţia şi un frumos salon oriental, tot atunci dispărând şi o bună parte din arhiva mănăstirii. În timpul primului război mondial, mănăstirea a suferit de pe urma trupelor germane de ocupaţie, care au luat printre altele şi cele două clopote ale mănăstirii, înlocuite ulterior cu altele noi, în anii 1919 şi 1925.

Biserica mănăstirii – un model interesant de arhitectură religioasă de la începutul secolului trecut, cu trei altare, cu pronaosul şi naosul despărţite în trei compartimente prin două şiruri de câte patru coloane de cărămidă – a fost grav avariată de cutremurul din 10 noiembrie 1940. Ea a fost demolată şi refăcută între anii 1941-1943, pe vechile temelii, după planurile arhitectului Ion Cernescu, cu cheltuiala Prefecturii Judeţului Ilfov şi prin sârguinţa generalului Teodor Ciurea prefect al Judeţului Ilfov în perioada 1940-1942. Arhitectul Cernescu a renunţat la împărţirea navei în trei compartimente şi a tratat exteriorul ca o îmbinare armonioasă între cărămidă aparentă şi piatră. Din vechea biserică s-a păstrat iconostasul, lucrat în stil brâncovenesc, cu motive vegetale şi florale în care sunt prinse două registre de icoane pictate şi un al treilea de icoane argintate. Din pictura lui Gheorghe Tattarescu s-au păstrat doar două icoane aflate acum în colecţia de obiecte religioase a mănăstirii.

După ridicarea noii biserici, la dorinţa generalului Teodor Ciurea i s-a schimbat unul dintre cele trei hramuri: altarul central al bisericii a rămas închinat Sfintei Treimi la fel şi cel din dreapta, închinat Adormirii Maicii Domnului, iar altarul din stânga care până atunci purta hramul Naşterea Maicii Domnului a fost închinat Cuvioasei Parascheva. În vara anului 1944 când Mitropolia Moldovei a fost nevoită să se refugieze cu arhiva şi cu odoarele sale la Bucureşti, pentru câteva luni, racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva a fost adusă şi adăpostită în biserica Mănăstirii Samurcăşeşti, sfinţind astfel ctitoria generalului Teodor Ciurea care i-a închinat apoi, cu multă dragoste, altarul. În acelaşi timp cu zidirea noii biserici, Prefectura Judeţului Ilfov a ridicat în incintă şi trei clădiri care pot fi văzute şi astăzi la intrarea în mănăstire, pe partea stângă, cu destinaţia Casa duhovnicului, Stăreţia şi Colecţia muzeală.

Între anii 1951-1953, prin purtarea de grijă a Patriarhului Justinian Marina, biserica mănăstirii a fost împodobită cu pictură în frescă, executată în stil neobizantin de către pictorul Gheorghe Popescu, fiind sfinţită la 8 noiembrie 1953 de însuşi Patriarhul Justinian.

Din toamna anului 1953 până în vara anului 1958, cu fonduri puse la dispoziţie de către Arhiepiscopia Bucureştilor s-a restaurat întreg aşezământul: chiliile din jurul bisericii s-au rezidit în formă de cetate, s-au refăcut clopotniţele, atelierele, precum şi zidul ce împrejmuia mănăstirea. Inaugurarea lucrărilor a avut loc la 1 iunie 1958 cu o frumoasă slujbă arhierească săvârşită de Patriarhul Justinian care sărbătorea atunci şi zece ani de rodnică păstorire patriarhală.

Între anii 1976-1986, cu fonduri alocate de Arhiepiscopia Bucureştilor şi cu donaţii făcute de credincioşi, s-au desfăşurat reparaţii generale şi s-a pictat biserica mică din cimitir, s-a reconstruit o parte din zidul împrejmuitor distrus la cutremurul din 1977 şi la inundaţiile din 1979, s-a restaurat pictura murală din biserica mare a mănăstirii, s-a refăcut instalaţia electrică şi s-au executat lucrări de subzidire la zidul de la intrarea în incintă.

Începând cu anul 2000, aşezământul mănăstiresc trece printr-un amplu proces de restaurare, consolidare şi înfrumuseţare. În anul 2002 s-a construit o clădire nouă pentru atelierul de tâmplărie, s-a introdus în mănăstire reţeaua de gaze naturale şi s-au refăcut scările, soclul şi trotuarul perimetral ale bisericii mari. Lucrări importante s-au executat la cele două biserici ale mănăstirii între anii 2005-2007. La biserica mică s-au făcut lucrări de consolidare, s-a refăcut tavanul şi acoperişul, s-a executat pictura în frescă de către pictorul Iulian Lambrău şi s-a înlocuit catapeteasma veche, degradată, cu una nouă, lucrată de sculptorul Costică Moroiu din Bucureşti. La biserica mare s-a restaurat pictura murală şi iconostasul, atât sculptura cât şi icoanele, s-a refăcut pardoseala şi s-a învelit biserica din nou. De asemenea s-a înlocuit tabla şi s-a învelit din nou majoritatea chiliilor din mănăstire. Toate aceste lucrări s-au făcut cu sprijinul câtorva familii de buni creştini din Bucureşti, care sunt socotiţi şi noii ctitori ai mănăstirii, urmaşi ai celor trei mari ctitori vrednici de pomenire, Vornicul Constantin Samurcaş, Generalul Teodor Ciurea şi Patriarhul Justinian Marina, a căror suflete, credem, se bucură că lăcaşul de care fiecare dintre ei s-a îngrijit, nu s-a pierdut în vremi ci dăinuie în timp.

În decursul anilor, Mănăstirea Samurcăşeşti a avut şi un deosebit rol social-cultural. Aici a funcţionat între anii 1864-1876, din ordinul Ministerului Cultelor, o şcoală primară atât pentru copiii din sat cât şi pentru fetiţele orfane crescute în mănăstire, având ca învăţătoare pe maica Sofi a Heliade Rădulescu, stareţă a mănăstirii în perioada 1894-1909. În timpul Revoluţei de la 1821, la 17 martie, în drum spre Bucureşti, Tudor Vladimirescu a poposit cu pandurii săi în Mănăstirea Samurcăşeşti unde a purtat discuţii cu părintele său duhovnicesc, Episcopul Ilarion al Argeşului şi a alcătuit – după spusele istoricului Mihai Cioranu – acea Proclamaţie a locuitorilor oraşului Bucureşti. Popasul lui Tudor Vladimirescu în mănăstire este marcat atât de documente cât şi de o cruce de lemn îmbrăcată în argint aurit, lucrată de Stan Jianu din Craiova la 1861, dăruită mănăstirii de Tudor, cruce care se păstrează în colecţia de obiecte religioase a mănăstirii.

În cadrul mănăstirii au funcţionat de-a lungul anilor diferite ateliere în care monahiile au lucrat pentru a-şi asigura existenţa, dar şi pentru întreţinerea sfântului locaş. Din anul 1923 şi până în 1955 au existat în mănăstire ateliere de ţesut mătase, borangic, stofe fi ne de lână şi covoare româneşti. În anul 1955 au continuat să funcţioneze atelierele de covoare şi s-au înfiinţat şi ateliere de produse casnice. În anul 1960, urmare a decretul 410, autorităţile statului ateu, încercând să desfiinţeze mănăstirile şi să restrângă viaţa monahală au dat afară monahii şi au închis atelierele. Vârtejul comunist nu a reuşit însă să închidă Mănăstirea Samurcăşeşti, pentru că în faţa lui s-a aşezat, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Patriarhul Justinian Marina, care în 1961 înfiinţează în mănăstire un atelier de înrămat icoane înzestrat cu maşini de tâmplărie aduse din Germania, iar pe monahiile şi surorile care, potrivit decretului, trebuiau să părăsească mănăstirea le angajează în cadrul atelierului. Atelierul de tâmplărie funcţionează şi astăzi alături de cele de tămâie, de pictură şi de tricotaje deschise mai recent.

În cadrul aşezământului este amenajat un muzeu în care sunt expuse o serie de obiecte de cult cu valoare de patrimoniu: icoane, chivote, sfinte vase, cruci, veşminte, cărţi vechi. Cu toate încercările şi greutăţile pe care le-a cunoscut de-a lungul celor două secole de existenţă, Mănăstirea Samurcăşeşti a rămas în picioare fără întrerupere. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu aici au vieţuit mereu între 45 şi 60 de monahii, împletind armonios cele două coordonate ale vieţii monahale: rugăciunea şi munca.

Samurcăşeşti Monastery was built in 1808 by Dvornik (Minister of Justice) Constantine Samurcaş on his estate in the village of Ciorogîrla, nine miles from Bucharest. In 1876, a small church dedicated to Emperor St Constantine the Great and Empress St Helena was built in the monastery cemetery with donations from the faithful.

The monastery church – an interesting example of early nineteenth-century ecclesiastical architecture, with three altars, a narthex, and a nave divided into three compartments by two rows of four brick columns – was seriously damaged by the earthquake of 10 November 1940.

It was demolished and rebuilt on its old foundations between 1941 and 1943 according to designs by architect Ion Cernescu, at the expense of the Prefecture of Ilfov County. Cernescu abandoned the division of the nave into three compartments and treated the exterior as a harmonious combination of bare brick and stone. Of the old church, the iconostasis still survives. It is fashioned in the Brîncoveanu style, with vegetal and floral motifs. Of the murals of the old church, painted by Gheorghe Tattarescu, only two icons survive, which are now in the monastery’s museum of ecclesiastical objects.

Over the years, various workshops have functioned within the monastery (for weaving satin, silk, fine woolen cloth and Romanian carpets, and for framing icons) in which the nuns make a living and also provide for the upkeep of the church.

Mănăstirea Samurcășești
Hram: Sfânta Treime, Adormirea Maicii Domnului și Sf. Cuv. Parascheva
Adresă: Str. Ana Ipatescu, nr. 53, Com. Ciorogârla, jud. Ilfov
Stareță: Stavr. Lucia Bostan
Telefon: (+4) 021-314.70.58
Email: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
Website: www.manastirea-samurcasesti-ciorogarla.ro

Arhiepiscopia Bucurestilor

Top Desktop version