Arhiepiscopia Bucurestilor

Switch to desktop Register Login

Mănăstirea Plumbuita

În partea de miazănoapte a Bucureştilor, pe malul râului Colentina ce traversează cartierul cu acelaşi nume, se găseşte aşezată Mănăstirea Plumbuita. Se presupune că numele i se trage de la faptul că Matei Basarab a învelit aşezământul cu plumb, acesta ar fi fost folosit apoi la turnarea ghiulelelor.

Primul ctitor al Mănastirii Plumbuita a fost Petru Voievod, fiul lui Mircea Ciobanul şi al Doamnei Chiajna, care a domnit după tatăl său, între anii 1559-1569. Data la care s-au pus temeliile locaşului nu se cunoaşte cu precizie, dar la 1 iulie 1564, moment în care nu ştim dacă biserica era terminată sau încă se mai lucra la ea, Petru cel Tânăr îi întărea prin hrisov domnesc stăpânirea asupra unui loc din apropiere. Al doilea ctitor al mănăstirii a fost urmaşul la tron al lui Petru Voievod, Alexandru al-II-lea (1569-1578) care, împreună cu mama sa, Doamna Ecaterina, îi rezidesc chiliile şi o înzestrează cu odoare scumpe. Portretele celor doi sunt pictate în pronaos, ţinând biserica în mâini. Urmaşul lor, Voievodul Radu Mihnea, închină locaşul Mănăstirii Xiropotamu din Sfântul Munte (aşa cum arată şi hrisovul din 21 octombrie 1586), deschizând astfel lungul şir al egumenilor greci a căror conducere lipsită de interes va influenţa dramatic destinele ctitoriei. De la domnia lui Radu Mihnea şi până la cea a lui Matei Basarab informaţiile legate de Mănăstirea Plumbuita sunt foarte rare. Epoca de glorie a mănăstirii de pe apa Colentinei va fi însă cea din timpul domniei lui Matei Voievod care, aici, sub zidurile străvechii biserici, în urma unei lupte înverşunate, a câştigat bătălia decisivă pentru urcarea pe tro-nul Ţării Româneşti. Cum va fi găsit Matei Basarab Mănăstirea Plumbuita când s-a hotărât să o renoveze nu ştim exact.

Cert este însă că o întăreşte ca pe o cetate de apărare, înconjurând-o cu ziduri crenelate, având deschizături pentru flintă şi săgeată, un turn clopotniţă la intrarea în mănăstire (a cărui parte superioară s-a distrus), o cuhnie şi o trapeză (încă funcţionale) şi casa domnească cu subsoluri generoase, menită astăzi a adăposti colecţia de obiecte bisericeşti. Alături de construcţiile propriu-zise, marele voievod o înzestrează cu mai multe moşii, sate, prăvălii şi metocuri (printre altele, Biserica Adormirea Maicii Domnului din Slatina) şi cu diferite odoare bisericeşti. Până la începutul secolului al XIX-lea ştirile despre Mănăstirea Plumbuita şi posesiunile sale se rezumă doar la starea tristă în care ajunseseră datorită faptului că egumenii greci trimişi să conducă obştea bucureşteană se îngrijeau mai mult de veniturile moşiilor şi ale imobilelor – pe care fie le trimiteau la Sfântul Munte, fie şi le însuşeau – decât de bunul mers al vieţii duhovniceşti şi de chivernisirea mănăstirii.
Cu toate acestea, în anul 1802, după marele cutremur care a lovit capitala, cel care a început reconstrucţia clopotniţei şi a bisericii – ambele serios afectate de seism – a fost egumenul Dionisie din Ianina, fost stareţ al Mănăstirii Xiropotam. Folosind fondurile aşezământului, îndestulătoare la acea vreme, el a renovat între anii 1802-1806, tot ceea ce vitregia vremurilor şi a vremii stricaseră până atunci. Revoluţia de la 1848 reprezintă un alt moment de cotitură în existenţa Mănăstirii Plumbuita.

Datorită zidurilor sale înalte şi a siguranţei pe care o prezenta, sfântului lăcaş i se rezervă acum o altă destinaţie, cu totul nepotrivită scopului pentru care a fost înălţat: este transformat, fără acordul autorităţilor bisericeşti, în închisoare politică, funcţionând  astfel un timp destul de îndelungat. După această dată – mai ales după secularizarea averilor mănăstireşti din decembrie 1863 – Mănăstirea Plumbuita, spoliată de toate averile şi posesiunile sale, controlată în cele mai mici detalii de către stat, este samavolnic transformată în biserică de mir. Începutul secolului al XX-lea găseşte fosta mănăstire (acum Parohia Plumbuita) într-o situaţie mult mai dificilă decât era la finele secolului al XIX-lea: ultimul petec de pământ pe care îl mai avea în posesie în jurul zidurilor, circa un hectar, adică vechea vatră a acestei ctitorii voievodale, este vândut în anul 1912 de Ministerul de Domenii unei familii de evrei, Sinigalia, care vor înfiinţa aici o cărămidărie. Începând cu anul 1943 Mănăstirea Plumbuita este reînfiinţată, funcţionând ca mănăstire de monahii, prima stareţă fiind monahia Teodora Teodorescu. Tot aici se înfiinţează şi Institutul Mănăstiresc Sf. Fecioara Maria, pentru pregătirea surorilor de caritate. În anul 1951, din motive necunoscute, aşezământul redevine mănăstire de monahi, primul stareţ fi ind protos. Varlaam Daschievici, urmat, în ordine, de arhim. Justinian Florea, arhim. Sofian Boghiu, arhim. Maxim Mereanu şi între 1966 şi 1999 arhim. Simeon Tatu. În vara anului 1943 încep mari lucrări de restaurare, concomitent cu acestea făcându-se şi lucrări de reamenajare a curţii, toate din dorinţa mareşalului Ion Antonescu de a transforma Plumbuita în Panteonul naţional al eroilor căzuţi în războiul pentru întregirea neamului. Vitregiile vremurilor au împiedicat realizarea acestui proiect.

Astăzi, ctitoria voievozilor basarabi are obşte de monahi, condusă de arhimandritul Visarion Marinescu, numără opt vieţuitori şi este în curs de reamenajare. Aici fiinţează Aşezământul Bisericesc Medico-Farmaceutic Vasiliada, care oferă medicamente şi asistenţă sanitară locuitorilor din capitală lipsiţi de posibilităţi materiale. Slujbele se desfăşoară după tipicul îndătinat, oficiindu-se zilnic Sfânta Liturghie şi cele şapte Laude, iar la cererea credincioşilor, diferite ierurgii şi Sfinte Taine. Sfintele slujbe sunt completate de rostirea predicilor şi a cuvintelor de învăţătură de către slujitorii mănăstirii.

Plumbuita Monastery is situated on the banks of the Colentina River, which flows through the district of Bucharest that bears the same name. It is not known for certain when the foundations were laid, but the date 1 July 1564 is mentioned in a golden bull issued by Voevoda Petru, the monastery’s first founder. The monastery’s golden age was during the reign of Voevoda Matei. He fortified it as a defensive citadel, surrounding it with crenelated walls and building a bell tower at the entrance to the monastery, a kitchen, and a trapezium (still in use), as well as the princely house with its spacious cellars, which now house the collection of ecclesiastical objects. Besides these structures, the great voivode endowed the monastery with estates, villages, wine cellars, succursal monasteries, and various ecclesiastical treasures.

After the secularization of the monastic estates, Plumbuita Monastery, stripped of all its wealth and audited by the state to the very smallest detail, was transformed into a lay church. It was re-established as a convent for nuns in 1943, but since 1951 it has been a monastery for monks as it was originally.

Mănăstirea Plumbuita
Hram: Nașterea Sf. Ioan Botezătorul
Adresă: str. Plumbuita, nr. 58, sect. 2, București
Stareț: Arhim. Marinescu Visarion
Telefon: (+4) 021-242.17.28
Email: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
Website: www.manastirea-plumbuita.ro

Arhiepiscopia Bucurestilor

Top Desktop version