Catedrala Patriarhală, Paraclisul Patriarhal şi Palatul Patriarhiei reprezintă un ansamblu de mare însemnătate al Bucureştilor, care-şi are începuturile în vremurile de pe la mijlocul secolului al XVII-lea.

Catedrala Patriarhală, cu hramul Sfi nţii Împăraţi Constantin şi Elena, a fost ctitorită în anul 1656 de către voievodul Ţării Româneşti, Constantin Şerban Basarab (1654-1658) şi sfinţită în anul 1658 de către Patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu Mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău.

Ctitorită de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ungro-Vlahiei (1708-1716), mănăstirea a fost ridicată între anii 1713-1715 pe locul unde era o veche biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae, în care se păstra Sfântul Mir, nu departe de dealul Mitropoliei, la aproape două sute de metri spre apus. Întregul complex – biserică, chilii, paraclis, clopotniţă, case egumeneşti – a fost executat, atât arhitectonic cât şi pictural, potrivit planurilor întocmite de marele ierarh. Realizarea artistică a mănăstirii reprezintă o mărturie elocventă a vieţii culturale bucureştene de la începutul secolului al XVIII-lea.

Aşezată în mijlocul peninsulei ce se avântă îndrăzneţ în apele lacului Căldăruşani şi înconjurată de renumitul codru al Vlăsiei, altădată loc de refugiu al haiducilor şi băjenarilor, Mănăstirea Căldăruşani işi trage numele de la configuraţia terenului ce seamănă cu o căldăruşă. Numele îi apare pentru prima dată menţionat într-un hrisov din 4 decembrie 1593 emis de cancelaria lui Mihai Viteazul şi face referire la un sat ce exista aici.

La câţiva kilometrii de Bucureşti, în locuri în care pădurea a format în trecutul indepărtat un masiv forestier imens, vechiul codru al Vlăsiei, se ridică Mănăstirea Cernica, locaş de spiritualitate, monument istoric de cultură şi artă veche. Încântat de frumuseţea sălbatică a acestor locuri şi de valoarea lor strategică, marele vornic Cernica Ştirbei a înfiinţat în 1603 un schit de monahi care mai tarziu îi va purta numele. A ridicat în unul din ostroavele lacului Cernica o biserică purtând hramul Sfântului Ierarh Nicolae şi zidirile necesare unei obşti de monahi.

La sfârşitul secolului al XVII-lea, la poalele muntelui Balabanu a fost ridicat un schit de lemn, cu hramul Sfântului Nicolae, locaşul a fost distrus de turci şapte ani mai târziu. În anul 1790, schitul a fost reconstruit, tot din lemn, pe un alt amplasament; pe locul altarului acestei a doua biserici se află acum aghiasmatarul Mănăstirii Cheia. Noul lăcaş, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, era situat, aşa cum aflăm dintr-un hrisov domnesc dat de Alexandru Ipsilanti în 1797, „în loc pustiu şi între piietri”, fiind locuit de 19 monahi.